Unul e cu mapa, altul e cu sapa

O nouă zi. Se uită în oglindă şi îngălbeneşte. Părul îi stă în toate direcţiile. Ochii mari sunt încă tulburi de aseară. Buzele îi sunt uscate. Un miros de primavară vine de afară. Strâmbă din nas. Trebuie să se îmbrace, dar lenea nu îi dă pace deloc. Se trânteşte înapoi în pat. Încearcă să mai doarmă. Închide ochii, dar o voce răguşită se aude: ”Trezirea că s-a crapat de ziuă!”. Trebuie să fie bunicul, şi-a zis. Se ridică cu greu. Ia cele mai groase haine pe care le are la îndemână şi iese afară.

Pe prispa casei, sprijinit de sapă, stă bunicul. Este prima dată când îl vede aşa. Arăta altfel. Părul alb îi iese de sub căciula brumărie. Pielea este încreţită de trecerea timpului. Aproape că nu se mişcă. Doar ochii îi sunt la fel de calzi ca întotdeauna. Mii de ganduri i se învălmăşesc în cap. Să-i spună că trebuie să plece la o colegă să facă o recenzie? nici nu ar intelege despre ce vorbeşte…să îi ceară scuze că nu-l poate ajuta nici astăzi? nu ştie ce să facă să nu-l supere. Bătrânul îi întinde mâna. ”Hehe, viaţa asta m-a învăţat că fiecare are drumul lui. Al tău nu-i să stai la coada sapei”. Băiatul pleacă. Păşeşte apăsat şi repede, dar ceva îl face să se oprească.Isi atinge incheietura mainii si apoi inlemneste. Şi-a uitat laptopul acasă.