Gheorghe Ţugui, meşterul măştilor tradiţionale

Gheorghe Ţugui, meşterul măştilor tradiţionale 

An de an, în staţiunea Vatra Dornei, pe 29 decembrie, are loc Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri populare “Porniţi plugul, feţi frumoşi!”

 

Audio recording >>
Acesta reuneşte ansambluri şi grupuri de colindători din cel puţin şapte judeţe: Suceava, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bistriţa- Năsăud şi Maramureş. La acest festival l-am întâlnit şi pe Gheorghe Ţugui, primul pe ţară la făurirea măştilor. Membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România din 1983, pe nea Gheorghe îl găseşti la toate festivalurile şi expoziţiile tradiţionale. El reprezintă cu succes Vorona, dar şi ţara, atunci când este invitat în afară. Îmbrăcat în costum popular, cu o pălărie cu pinteni, meşterul te unge pe suflet dintr-o cântare

.

Audio recording software >>
 
A moştenit talentul de la tatăl lui. Bărbatul mărturiseşte că tatăl său, meşter al măştilor, i-a aruncat inspiraţie.

Record music with Vocaroo >>

"Dacă n-ai inspiraţie nu poţi face nimic. Tata facea măşti mari, cu pene, care au dispărut cu timpul şi pe care vreau să le aduc în actualitate. Am practicat mai multe meserii, de bază fiind cea de conducător auto. Când lucram în petrochimie am obţinut premiul I pentru măştile create" Este şi rapsod, de aceea transmite tradiţiile şi istoria prin cântec.

Modelul său este Gheorghe Dascălu, din comuna Tudora.

 

Record music and voice >>

"Am început să cânt la tulpină de dovleac şi de cucută. Acum sunt membru al tarafului „Datina”, condus de Costică Lupu şi cunosc opt instrumente: cobză, mandolină, fluier, caval, pai, cimpoi, bâzoi şi bucium. Un rapsod trebuie să aibă “n” calităţi: să fie meseriaş la ceva, să ştie să culeagă o doină, să ştie să îmbrace costumul popular, să-l descrie, să ştie provenienţa lui şi nu în ultimul rând să aibă o voce care să ungă pe măria sa ţăranu pe inimă.”

Îşi confecţionează singur unele instrumente şi măştile, pe care le joacă în fiecare an la Festivalul de la Vatra Dornei, ca ursar. Meşterul spune că joacă urşii de 50 de ani şi că are un întreg arsenal. Piesele lui de rezistenta sunt cele opt sumane. Nea Gheorghe se evidenţiază prin creativitatea şi imaginaţia de care dă dovadă reproducând simbolic figuri polimorfe.

 

Audio recording >>
 
"Am măşti trimise şi prin America, pe tot globul pământesc. Cântăreţi de muzică populară precum Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, au opinci şi mască de la mine."

Vezi ce măşti confecţionează nea Gheorghe - galerie foto

Meşterul a avut ocazia să-şi arate talentul cântând cu Laura Lavric, cu Floarea Calotă şi cu trupa lui Liviu Vasilică.

 

Record music and voice >>

"Am inventat chiar un instrument muzical, din două bucăţele de tablă de aluminiu şi o agrafă de protecţie, care prinde o folie de plastic. E un fel de bas şi scoate un sunet plăcut, ca de trombon"

Pus să se descrie, bărbatul face o mărturisire inedită.

 

Voice Recorder >>

 „Sunt un nebunatic şi nu mă poţi ţine nici cu şapte cai”

Ascultă trupa lui nea Ţugui

.

Audio and voice recording >>

Metamorfoză de 10

Pe 1 octombrie 2008 o fetiţă timorată, dar hotărâtă, păşea într-o lume cu totul nouă. Zâmbetele, siguranţa, înţelepciunea şi frumuseţea drumului pe care l-a ales, toate acestea i-au ajuns la inimă şi au ajutat-o să se adapteze. Când vorbea cu cineva şi când răspundea la seminarii vocea îi tremura şi roşea. Când bătea la o nouă uşă în căutare de ştiri, inima stătea să-i sară din piept. Şi aştepta cinci minute. Evita mereu să fie în centrul atenţiei, dar tânjea să absoarbă cât mai mult, să afle totul. Viaţa din cămin şi experienţele din facultate au pus o piatră la temelia maturizării sale.

Uşor, uşor cele şase semestru au trecut. Astăzi, acea fetiţă nu mai roseşte, spune mereu ceea ce are de spus. Mai are două săptămâni şi va arunca toca în aer. Fericită, împlinită că a demonstrat celor care-i spuneau că “jurnalismul nu-i de ea” că un cocon poate deveni fluture atunci când îşi atinge ţelul.
Peste 10 ani visează să traiască în totalitate, la intensitate maximă, fiecare moment al carierei şi al familiei. O familie simplă, dar unită, care să-i dea emoţie şi energie. Vrea să se dezvolte, să întâlnească oameni minunaţi, să asiste la evenimente inegalabile, să realizeze reportaje unice, nu să-i ia locul Andreei Esca!

P.S. Îşi va păstra blogul pentru a vă povesti dacă a reuşit să zboare unde visează!

Info-tur halucinogen

Bună ziua dragi cititori şi bună să vă fie inima! Subiectele acestei zile sunt. Şef de spital într-un dosar de malpraxis, Nichita şi-a înfundat directorii la DNA, Bugetele publice se deschid pentru recuperarea etnobotanicilor şi Barboianu, eroul Stelei.
Încă o bilă neagră pentru sistemul medical din Iaşi. “Şef de spital într-un dosar de malpraxis”, titrează Ziarul de Iaşi. Medicul Narcisa Ianopol şi Lucian Burlea, fostul manager al Spitalului Căi Ferate, sunt urmăriţi penal pentru malpraxis. Oftalmologul este acuzat că a luat lumina din ochiul unui pacient, iar fostul manager de neglijenţă. Dacă au greşit trebuie să plătească, dar dacă ceea ce spune pacientul este o “aberaţie”, aşa cum declară, nu-i rămâne decât să dovedească. ( www.ziaruldeiasi.ro )

Gheorghe Nichita le-a pus gând rău directorilor care sunt sau au fost la conducerea CER. Anchetaţii nu doresc să ofere informaţii presei, conform Bună Ziua Iaşi. Din situaţia realizată de angajaţii primăriei reiese că datoriile sunt de patru ori mai mari decât capitalul social al CET Iaşi SA, în valoare de 118,2 milioane de lei. Asta înseamnă că ar trebui să-i mulţumim lui Nichita? ( www.bzi.ro )

Barboianu a devenit aseară eroul Stelei. Şutul său a schimbat destinul meciului Dinamo- Steaua, care s-a încheiat cu 1-2. Greşelile de arbitraj, torţele suporterilor stelişti şi autogolul de generic au ţinut microbiştii aproape de televizor. “În comparatie cu ultimul meci de campionat dintre Dinamo şi Steaua, finala de aseara (în special, prima repriză) a părut un fel de Barcelona - Real! Două lovituri libere au stabilit rezultatul de la pauză, una pe picior drept, alta pe stângul, de la aceeaşi distanţă”, notează Ziarul de Iaşi.

“Bugetele publice se deschid pentru recuperarea etnobotanicilor”, notează Evenimentul de Iaşi. 8.000 de lei se cheltuiesc în fiecare lună pentru dependenţii de etnobotanice din Iaşi, de aceea primarul Gheorghe Nichita şi specialişti în domeniu au rugat ONG de profil din Iaşi, dar şi celelalte instituţii şi persoane abilitate să informeze cetăţenii de gravitatea consecinţelor consumului de substanţe halucinogene. “Jumătate dintre consumatori o reprezintă studenţii. Costurile de tratament a acestor consumatori grevează foarte mult asupra sistemului medical şi asupra timpului care este afectat pentru intervenţia medicală asupra acestora”, a precizat psihologul Bianca Dafinoiu. Studenţilor, lăsaţi “plantele iadului” şi tociţi cărţile că a început sesiunea. ( www.evenimentul.ro)
Atât pentru astăzi, să aveţi o zi bună şi bună să vă fie şi inima!

Căminul, cimitir al tinereţii tale?

Pentru cei mai pretenţioşi studenţi căminul poate fi mai greu de “digerat”.

Mirosul de mâncare intră nestingherit pe sub uşă. Colegele de deasupra dau petrecere exact când vrei să te odihneşti, pentru că mâine ai parţial. În sala de lectură locurile sunt rezervate, mai ceva ca la restaurant. Coada de la duş îţi asigură o sedinţă completă de saună. Te împiedici de iubiţii colegelor de palier atunci când ieşi adormită din cameră. Cobori două etaje dacă toaletele sunt ocupate sau eşti mai sensibil din fire. Şi totuşi cele mai multe amintiri ale studenţiei le capeţi în cămin... Acolo se leagă cele mai strânse prietenii. O farfurie cu mâncare ajunge la cel puţin cinci persoane. Cursurile se distribuie şi se completează mai uşor. Ai parte de cele mai bune petreceri, deoarece acordurile de chitară răsună cel mai bine. Când prinzi loc în sala de lectură orele zboară , doar telefonul primit de la mama te mai scoate din universul “Tehnicilor mediatice”. Afli tot ce se poate despre cursuri, facultate, universitate.
Mă întreb...când au trecut cei trei ani?

Unde’s artiştii de altă dată?

Acum 10-20 de ani nici nu visam că ridurile şi cearcănele se pot scoate în Photoshop, că poţi ajunge în Paris într-o călătorie 3D sau că poţi realiza tablouri pe calculator. Azi fiecare puşti pasionat de calculatoare poate deveni artist.
Ceea ce a întrecut orice măsura este că „slova de foc şi slova făurită” împerecheate, NU se mai mărită în carte, aşa cum spunea Arghezi, ci… pe calculator. Asta datorită lui Andrei Gheorghe, un student de 22 de ani din Bucureşti care a folosit API-ul (Aplication Programming Interface – n.r.) Twitter pentru a realiza cea mai lungǎ poezie din lume. Versurile realizate de program sunt extrase dintr-o listǎ cu ultimele tweetere, apoi sunt grupate în aşa fel încât sǎ rimeze dupǎ regulile limbii engleze. Rezultatul? Nişte versuri banale, ce oglindesc genul de lucruri spuse de oameni pe Twitter. Cu toate acestea, mulţi bloggeri numesc aceastǎ „realizare”artǎ colectivǎ.
De la lansarea proiectului, în 2009, şi pânǎ în prezent poemul a adunat 1.353.298 de versuri . Pentru a scrie toate cele 1.353.298 versuri un poet ar fi avut nevoie de 48.354 coli de hârtie A4 ţinând cont cǎ pe o coalǎ încap 28 de versuri...

Cu “Gândul” pe net

M-am trezit cu greu, m-am îmbrăcat cu ce am găsit la îndemână şi am plecat la magazin să iau ultima editie în print a “Gândului”. Cu mic, cu mare, oamenii aşteptau maşina cu ziare. M-am aşezat liniştită în rând.

“Don’şoară da ziaru’ asta de ce nu mai apare?”, mă întreabă plin de interes un cetăţean din spate, când a auzit ce i-am cerut vânzătoarei. Am dat din cap în semn de nemulţumire şi am ridicat din umeri. “De ce va fi numai pe computăr?”, insistă domnul. Am preferat să par o necunoscătoare şi să-i răspund sec: “Nu ştiu dom’le, cine s-ar fi gândit că azi îi vom cânta prohodul?”.

Unul e cu mapa, altul e cu sapa

O nouă zi. Se uită în oglindă şi îngălbeneşte. Părul îi stă în toate direcţiile. Ochii mari sunt încă tulburi de aseară. Buzele îi sunt uscate. Un miros de primavară vine de afară. Strâmbă din nas. Trebuie să se îmbrace, dar lenea nu îi dă pace deloc. Se trânteşte înapoi în pat. Încearcă să mai doarmă. Închide ochii, dar o voce răguşită se aude: ”Trezirea că s-a crapat de ziuă!”. Trebuie să fie bunicul, şi-a zis. Se ridică cu greu. Ia cele mai groase haine pe care le are la îndemână şi iese afară.

Pe prispa casei, sprijinit de sapă, stă bunicul. Este prima dată când îl vede aşa. Arăta altfel. Părul alb îi iese de sub căciula brumărie. Pielea este încreţită de trecerea timpului. Aproape că nu se mişcă. Doar ochii îi sunt la fel de calzi ca întotdeauna. Mii de ganduri i se învălmăşesc în cap. Să-i spună că trebuie să plece la o colegă să facă o recenzie? nici nu ar intelege despre ce vorbeşte…să îi ceară scuze că nu-l poate ajuta nici astăzi? nu ştie ce să facă să nu-l supere. Bătrânul îi întinde mâna. ”Hehe, viaţa asta m-a învăţat că fiecare are drumul lui. Al tău nu-i să stai la coada sapei”. Băiatul pleacă. Păşeşte apăsat şi repede, dar ceva îl face să se oprească.Isi atinge incheietura mainii si apoi inlemneste. Şi-a uitat laptopul acasă.